Poster gigant cu Mojtaba Khamenei în centrul Teheranului. Foto: Maryam Rahmanian / Shutterstock Editorial / Profimedia
Un material de opinie publicat duminică pe platforma agenției iraniene de știri Fars a descris obținerea unei bombe nucleare ca fiind singura cale de a neutraliza amenințările militare la adresa țării în timpul tranziției către o nouă ordine mondială. Publicația nu este vorba despre o poziție oficială a agenției de știri.
Iran International, o publicație de opoziție din exil, a scris că Fars este afiliată Gărzilor Revoluționare ale Iranului. CNN a descris-o ca fiind o agenție de știri semi-oficială, aliniată îndeaproape unor elemente din establishment-ul politic și de securitate al Iranului, în special din rândul conservatorilor și al Gărzilor.
Niciun oficial iranian nu și-a exprimat susținerea pentru materialul din Fars, care nu este semnat.
Ulterior, agenția de știri a declarat că „o postare care susține că Iranul ar trebui să construiască o bombă atomică a fost publicată pe platforma sa «Fars Interactive» generată de utilizatori și nu reprezintă poziția oficială a agenției”. Potrivit Fars, platforma permite utilizatorilor să își publice propriile opinii.






