Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a susținut duminică, la Bagdad, că țara sa este singura responsabilă pentru ca traficul în strâmtoarea Ormuz să revină la nivelurile anterioare războiului început la sfârșitul lunii februarie și a avertizat că orice altă intervenție „va întârzia redeschiderea” sa, transmite EFE, conform Agerpres.
„Conform memorandumului de înțelegere, strâmtoarea Ormuz se află sub administrarea Iranului și, după 30 de zile, operațiunile vor reveni la normal, așa cum se întâmpla anterior. Responsabilitatea acestor chestiuni revine părții iraniene și nici o altă țară nu are nicio responsabilitate, conform acelui memorandum”, a spus șeful diplomației iraniene într-o conferință de presă alături de omologul său irakian, Fuad Hussein.
De asemenea, a subliniat că „orice intervenție sau măsuri separate sau noi vor complica și mai mult situația și vor întârzia redeschiderea strâmtorii Ormuz, pe lângă creșterea nivelului de escaladare, incidentele și confruntările care au avut loc în ultimele două nopți în strâmtoarea Ormuz dovedind acest lucru”.
Din acest motiv, șeful diplomației iraniene a cerut „tuturor părților” să respecte memorandumului semnat digital pe 17 iunie între Washington și Teheran, unde se prevede reactivarea acestei rute maritime, și să „se abțină de la orice intervenție în procesul de redeschidere și administrare a strâmtorii Ormuz”.







