Daniel Learciu, directorul OJFIR Constanța, a fost dus astăzi la Curtea Supremă cu propunere de arestare preventivă, după ce vineri a fost reținut pentru 24 de ore. Fostul consilier județean PSD Constanța este acuzat de procurori că i-a oferit unui procuror, într-un birou din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, suma de 110.000 de euro pentru a influența mai mulți funcționari publici.
- articolul continuă mai jos -
„În perioada decembrie 2025 – aprilie 2026, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, respectiv în datele de 12 decembrie 2025, 20 aprilie, 23 aprilie și 27 aprilie 2026, în timp ce se afla într-un birou din incinta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, inculpatul a remis direct suma totală de aproximativ 110.000 euro și bunuri unui procuror, care, în prealabil, s-a prevalat de influența reală și autoritatea conferite de funcția deținută și a lăsat impresia că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul unor instituții sau autorități publice ori asupra altor persoane cu atribuții decizionale, în scopul de a-l determina pe magistratul procuror să-și exercite influența, direct sau în mod mediat, asupra acestora”, se precizează în comunicatul Parchetului General.






