Cel mai râvnit accesoriu de la prezentările din cadrul Paris Fashion Week nu a fost, în acest sezon, o geantă, o pereche de sneakers sau un ceas de lux. A fost o pungă cu gheață, conform AP News.

În timp ce capitala Franței a fost lovită de unul dintre cele mai puternice valuri de căldură din ultimii ani, casele de modă au încercat să facă față temperaturilor extreme instalând ventilatoare cu vapori de apă, distribuind prosoape reci, umbrele de soare și sticle cu apă minerală rece. În multe cazuri, însă, măsurile s-au dovedit insuficiente.

- articolul continuă mai jos -

Spațiile istorice care găzduiesc tradițional prezentările de modă s-au transformat în adevărate „cuptoare”, sistemele de aer condiționat au lipsit sau nu au făcut față, iar apa potabilă a fost distribuită cu dificultate. Potrivit Associated Press, unii organizatori au luat în calcul chiar să nu ofere apă invitaților, deoarece aveau la dispoziție doar sticle din plastic.

Situația este cu atât mai importantă cu cât Paris Fashion Week reprezintă unul dintre cele mai importante motoare economice ale industriei franceze a luxului. De șase ori pe an, orașul găzduiește prezentări ale celor mai mari case de modă, la care participă editori, cumpărători, celebrități și clienți din întreaga lume, într-o industrie evaluată la miliarde de euro.