Probele scrise ale examenului de Bacalaureat încep luni, zi în care vor fi în vigoare avertizări Cod roșu, portocaliu și galben de caniculă. Ministerul Educației anunță măsuri speciale, transmite MEDIAFAX.

Probele scrise ale exameneului de Bacalaureat vor avea loc în perioada 29 iunie – 3 iulie.

Acestea se vor desfășura în 443 de centre de examen și sunt așteptați aproape 131.000 de candidați. Dintre aceștia, circa 116.000 provin din promoția curentă, iar aproximativ 15.000 de candidați din seriile anterioare. Cei din urmă vor susține toate probele sau doar pe cele nepromovate.

- articolul continuă mai jos -

Candidații vor intra în centrele de examen în intervalul orar 7.30-8.30, în baza unui act de identitate valid. Aceștia vor fi nevoiți să lase într-o sală de depozitare materialele și obiectele care sunt interzise.