Europa caută astăzi mai mult gaz. Poate că primul pas nu este să găsim surse noi, ci să încetăm să-l mai risipim pe cel pe care îl avem deja. Pentru că, în definitiv, cel mai scump gaz rămâne cel pe care îl pierdem, scrie, într-un articol de opinie pentru HotNews, Corina Murafa, expertă în politici energetice.

Corina Murafa este expertă în politici energetice cu mai mulți ani de experiență în companii multinaționale, organizații internaționale și think tank-uri. A fost consultant pentru Banca Mondială și cancelaria premierului, pentru Ministerul Finanțelor Publice și alte instituții, colaborând totodată și cu Ministerul Energiei sau Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Dezbaterea publică este dominată de negocieri politice, majorități parlamentare și calcule electorale, dar merită să ne uităm și la subiectele care vor influența economia și securitatea României pe termen lung.

An de an, industria energetică pierde cantități uriașe de gaze naturale înainte ca acestea să ajungă la consumatori, prin emisii de metan care ar putea fi prevenite. Reducerea risipei de gaze naturale prin limitarea emisiilor de metan poate părea un subiect tehnic. În realitate, este o discuție despre cum gestionăm resurse strategice și cum ne protejăm securitatea energetică.