La început de sezon estival, în care mulți români se gândesc la vacanțe și dincolo de zona Uniunii Europene, în Turcia, Egipt sau țările asiatice, Orange își modifică tarifele de roaming.

Mutarea are loc și pe fundalul concurenței tot mai puternice a esim-urilor cu date în roaming oferite de diferite companii.

Costurile legate de roaming în afara UE sunt una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă posesorii de telefoane mobile.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, „noua ofertă de roaming pentru țările din afara Uniunii Europene aduce schimbări în materie de tarife și opțiuni. Una dintre cele mai importante noutăți este reducerea numărului de zone tarifare de la 5 la 3, ceea ce simplifică experiența de utilizare. Totodată, peste 100 de țări vor beneficia de prețuri mai bune, fie prin includerea lor în zone tarifare mai avantajoase, ori prin reducerea directă a tarifelor”.

Orange anunță o serie de beneficii incluse în abonamentele Smart Plus, Smart Elite și Smart Exclusive.