Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) reaminteşte faptul că firmele care angajează în perioada vacanţei elevi sau studenţi pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă (valoarea ISR este de 660 lei), transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Beneficiază de stimulentul financiar lunar astfel prevăzut angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza: unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial; unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.






