Artmark aduce în atenția publicului și a colecționarilor o licitație-eveniment dedicată exclusiv creației lui Pablo Picasso – „Universul Picasso. Licitație de artă grafică și ceramică”, un proiect cultural care oferă acces direct la opera unuia dintre cei mai importanți artiști din istoria artei moderne.

Selecția reunește atât lucrări de grafică cu temele cele mai îndrăgite, cât și opere ce ajung foarte rar în evenimentele din România: piese ceramice realizate de maestrul spaniol. Așadar, o formulă rar întâlnită!

Astfel de evenimente au o valoare culturală aparte, deoarece apropie marele public român de marile nume ale patrimoniului artistic universal, oferind posibilitatea de a vedea și studia lucrări care, de regulă, pot fi admirate doar în marile muzee și colecții internaționale.

O secțiune specială a licitației este reprezentată de ceramica pictată de Picasso. Stabilit în sudul Franței după 1947, artistul a colaborat cu celebrul atelier Madoura, transformând vasele și platourile ceramice în adevărate suporturi de creație. Picasso a realizat peste 3.500 de modele, considerând ceramica o extensie esențială a limbajului său artistic, la granița dintre desen, pictură și sculptură.

Pablo Picasso – Dora Maar