Negocierile dintre PNL, USR și UDMR, de o parte, și PSD, de cealaltă, au intrat în impas din cauza pozițiilor incompatibile formulate de către cele două părți. Președintele USR Dominic Fritz a precizat că partidul său nu poate accepta să sprijine revenirea la putere a PSD într-un guvern monocolor până la următoarele alegeri parlamentare.

Dominic Fritz scrie, într-o postar pe Facebook, că i-a propus lui Sorin Grindeanu ca PSD să susțină un guvern minoritar PNL-USR-UDMR. „Numele premierului îl putem discuta”, a adăugat liderul USR.

„Nu putem premia partidul declanșator al crizei”

„Înțelegem că această rezolvare ar veni cu un preț. Principiul reciprocității – dacă PSD votează un guvern minoritar PNL-USR-UDMR, votăm și noi, anul viitor, un guvern PSD – este soluția noastră de deblocare a crizei politice. Este o propunere rezonabilă și responsabilă. Acesta este punctul de plecare în negocierea unui acord parlamentar între partidele din fosta coaliție, în spiritul protocolului de anul trecut. Pentru orice altceva lipsește încrederea”, a argumentat președintele USR.

Fritz crede că ar fi „o imensă greșeală” ca PSD să fie lăsat să guverneze singur, fiind necesar ca puterea să fie partajată.