Secretarul de stat american Marco Rubio, aflat într-un turneu în Golf, a avertizat joi în legătură cu „haosul total” pe care l-ar putea provoca introducerea de către Iran a unor taxe pe care navele ar trebui sa le achite pentru traversarea Strâmtorii Ormuz, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Teheranul ameninţase anterior cu „măsuri adecvate” orice navă care s-ar „aventura” să traverseze strâmtoarea fără autorizaţia sa, aparent într-o reacţie la anunţul făcut de Oman privind deschiderea unui „coridor maritim temporar”, prezentată ca o iniţiativă coordonată cu ONU.

- articolul continuă mai jos -

Ormuz este o cale navigabilă îngustă, de numai 30 km lăţime, care separă Iranul de Oman, dar singurul traseu autorizat de Iran este un culoar de-a lungul coastelor sale.

Iranul se gândeşte să impună „taxe de redevenţă”, care nu existau înainte de război, cărora SUA li se opun categoric – acesta fiind unul dintre punctele în dispută între cele două ţări, care au semnat recent un memorandum de înţelegere pentru a pune capăt definitiv războiului în Orientul Mijlociu.