Sistemul anti-dronă Merops, pus la dispoziția României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, a fost operaționalizat și integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României, anunță Ministerul Apărării într-un comunicat.
Anunțul MApN vine pe fondul creșterii numărului de incursiuni ale dronelor ruse în România. Ultimul astfel de incident s-a soldat cu lovirea unui bloc în orașul Galați, două persoane fiind rănite.
- articolul continuă mai jos -
România utilizează acum avioane F16 pentru neutralizarea dronelor, dar operațiunile sunt aproape imposibil de pus în practică din cauza riscurilor de utilizare a proiectilelor în zone dens populate.
Înainte de introducerea în serviciu, sistemul Merops a parcurs etapele necesare de testare, evaluare și validare operațională.







