După Apuseni, echipa Caiac SMile continuă vara în Bucovina, pe traseele Retezatului și pe litoral. La .msg Maraton Apuseni, cinci oameni au trecut împreună linia de sosire după 10 kilometri de urcări, coborâri tehnice și porțiuni de pădure care nu fac concesii nimănui. Patru dintre ei au concurat în scaune rulante. Al cincilea este nevăzător.
Pentru prima dată în istoria celui mai longeviv maraton montan din România, o probă competitivă de munte a avut la start sportivi cu dizabilități locomotorii și de vedere. Traseul se numea NO LIMITS: 10 kilometri și peste 500 de metri diferență de nivel. L-au parcurs Ioana Pleș, Alexandru Diaconu, Alex Tache, Daniel Briceag și Alex Benchea.
Pentru Alex Tache era a doua oară. În urmă cu un an, tot la Apuseni, devenise prima persoană cu dizabilități locomotorii care lua startul într-o probă de maraton montan în România, alături de Ionuț Stancovici, președintele Asociației Caiac SMile. Anul acesta s-a întors cu o echipă întreagă.
În spatele cursei stau ani de pregătire și echipamente adaptate, capabile să urce acolo unde un scaun rulant obișnuit nu ar avea nicio șansă. Pentru cei care au pornit pe traseu, miza nu a fost clasamentul, ci faptul că un drum considerat închis a putut fi parcurs.













