Doar unul din patru americani consideră că războiul lansat de preşedintele Donald Trump împotriva Iranului a meritat costurile implicate, în timp ce majoritatea se tem că un armistiţiu cu Teheranul are puţine şanse să dureze, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos publicat miercuri, transmite Agerpres.

Sondajul, realizat pe parcursul a cinci zile şi care s-a încheiat luni, arată, de asemenea, că războiul din Iran afectează puternic popularitatea lui Donald Trump, rata sa de aprobare scăzând la 34% şi revenind la cel mai redus nivel în cel de-al doilea mandat al republicanului la Casa Albă, nivel atins ultima dată într-un sondaj din aprilie.

- articolul continuă mai jos -

Doar 23% dintre americani, inclusiv doar jumătate dintre republicani, consideră că Statele Unite se află în momentul de faţă într-o poziţie mai puternică faţă de Iran comparativ cu cea de dinainte de război, arată sondajul, în timp ce aproximativ 35% dintre respondenţi consideră că SUA se află într-o poziţie mai slabă.

Restul respondenţilor au declarat că nu sunt siguri sau că poziţia SUA este aproximativ aceeaşi ca înainte de război.