Ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tancos Barna, a solicitat Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate şi introducerea unor reguli de gestionare mai flexibile pentru statele membre în care specia se află într-o stare de conservare favorabilă, transmite Agerpres.

„Am adus, astăzi, în atenţia comisarului european pentru mediu, Jessika Roswall, problema urşilor, solicitând Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate şi introducerea unor reguli de gestionare mai flexibile pentru statele-membre în care specia se află într-o stare de conservare favorabilă. În cadrul discuţiilor, am convenit ca o echipă de experţi din România să prezinte la Bruxelles rezultatele studiului ştiinţific privind populaţia de urşi, bazat pe probe genetice. Am solicitat ca aceste date să fie luate în considerare în procesul de adaptare a normelor europene, astfel încât să fie identificate soluţii care să permită abordări diferenţiate pentru statele membre, în funcţie de situaţia specifică a fiecăruia”, a scris Tanczos, marţi, pe pagina sa de Facebook.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit demnitarului, în prezent, Comisia Europeană evaluează, deja, în ce măsură Directivele privind Păsările şi Habitatele sunt adaptate realităţilor actuale.