Norvegia a devenit una dintre primele echipe calificate în faza eliminatorie a Cupei Mondiale 2026, după victoria cu 3-2 obținută în fața Senegalului, într-un meci în care Erling Haaland a fost din nou omul decisiv, transmite MEDIAFAX.

Atacantul norvegian a marcat de două ori și a ajuns la al doilea meci consecutiv cu dublă la turneul final, confirmând forma excelentă pe care o traversează. După succesul cu Irak din prima etapă, Norvegia a ajuns la șase puncte și și-a asigurat prezența în șaisprezecimile de finală ale competiției, transmite The Guardian.

- articolul continuă mai jos -

Marcus Holmgren Pedersen deschide scorul în meciul Norvegia – Senegal la CM 2026. Sursa foto: X

Scorul a fost deschis de Marcus Holmgren Pedersen în minutul 43, după o eroare a defensivei senegaleze. La scurt timp după pauză, Haaland a majorat avantajul nordicilor, profitând de o pasă excelentă venită de la Martin Ødegaard.