Cei foarte pasionați de istorie vor recunoaște probabil că anul în care va fi deschisă capsula timpului va marca exact 500 de ani de la momentul în care Statele Unite și-au declarat independența față de Imperiul Britanic, scrie IFL Science.
Capsula va fi îngropată la Philadelphia în timpul festivităților de anul acesta pentru a sărbători 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență.
Cu o greutate de aproximativ 400 de kilograme, capsula este destul de masivă și este concepută pentru a menține o umiditate de 35% în timp ce va aștepta 250 de ani să fie deschisă. Proiectanții săi au dorit ca în interiorul său condițiile să nu fie atât de uscate încât obiectele să se dezintegreze, nici atât de umede încât obiectele să fie deteriorate de apă.
Pe lângă faptul că este sigilată etanș împotriva apei, capsula va fi menținută la o temperatură stabilă datorită pământului care o înconjoară la o adâncime de trei metri.
— KTSM 9 News (@KTSMtv) June 16, 2026













