Adrian Veștea. Inquam Photos / George Călin

Aripa Veştea din PNL a depus la Tribunalul Ilfov o nouă cerere de suspendare a deciziilor luate la ședința de luni a conducerii partidului. Acum, tabăra Veștea vrea să suspende deciziile prin care s-au convocat Consiliul Naţional şi Congresul Extraordinar. Dosarul a ajuns la același complet ca și primul, însă este o diferență față de primul dosar, care a primit decizia în mai puțin de o oră și jumătate.

Consiliul Național are loc astăzi de la ora 17.30, iar Congresul extraordinar al PNL are loc duminică, 21 iunie

Tabăta Veștea, care contestă cele două decizii, susține că atât Consiliul Național Extraordinar, cât și Congresul Extreordinar au fost organizate „cu scopul evident de a modifica Statutul partidului şi de a elimina membrii şi aleşii cu opinie divergentă”, scrie News.ro, care publică detalii din contestația depusă.

De asemenea, aceştia au introdus o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului Naţional Liberal şi a preşedintelui partidului, prin care solicită antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor şi obligarea acestora, în solidar, la plata de 250.000 lei daune morale de fiecare reclamant, respectiv 4.000.000 lei în total.