Adrian Veștea și Sorin Grindeanu. Inquam Photos / George Călin

Partidul Social Democrat a publicat vineri, într-un comunicat remis presei, ceea ce formațiunea politică afirmă că sunt condițiile sale pentru a susține prin vot în parlament învestirea unui Fuvern condus de liberalul Adrian Veștea.

„Partidul Social Democrat consideră că România are nevoie de instalarea cât mai rapidă a unui guvern cu puteri depline care să poată interveni pentru a opri austeritatea și declinul economic provocate de guvernarea anterioară”, notează PSD în condițiile în care a făcut parte din guvernul condus de Ilie Bolojan.

„În același timp, pentru a beneficia de sprijinul parlamentar al PSD, viitorul guvern trebuie să își asume prin Programul de guvernare o serie de măsuri esențiale pentru protejarea populației și pentru relansarea economică”, susține partidul condus de Sorin Grindeanu.

Comunicatul remis de PSD enumeră apoi condițiile: