Sâmbătă, 20 iunie 2026, autoturismele care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse nu achită tariful de trecere, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) într-un comunicat de presă.

”De “Ziua Podului” (20.06.2026), autoturismele, inclusiv vehiculele rutiere cu cel mult 8+1 locuri pe scaune (inclusiv șofer), care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse, vor fi scutite de achitarea tarifului de trecere.

- articolul continuă mai jos -

În acest context, libera trecere va fi asigurată pe benzile 1-4, dedicate autoturismelor, iar tarifele de trecere achitate anterior prin aplicația e-TGP nu vor fi asociate trecerii efectuate în data de 20.06.2026.

Trecerile achitate pentru această dată își păstrează valabilitatea și pot fi utilizate pentru o traversare ulterioară, în termen de 12 luni de la data achiziției”, precizează CNAIR.