Șeful PNL, Ilie Bolojan, a declarat joi că nu a fost de acord, nici măcar de principiu, că partidul va vota un posibil guvern format din tehnocrați, după ce liderul PSD, Sorin Grindeanu, și fostul premier desemnat, Eugen Tomac, au susținut că prim-ministrul demis a acceptat această soluție apoi s-a răzgândit.

„Încetați cu minciunile folosite pentru a vă justifica eșecurile, fuga de răspundere și comportamentul neprincipial! Observ că se rostogolesc în spațiul public o serie de invenții toxice. Ca să fie clar: niciodată nu am formulat vreun acord, nici măcar de principiu, pentru învestirea unui guvern tehnocrat. Am spus public că aceasta ar fi putut fi una dintre soluțiile teoretice constituționale, în funcție de îndeplinirea unor condiții care nu au fost îndeplinite”, a scris șeful liberalilor într-un mesaj pe Facebook, fără a-l nominaliza pe liderul PSD.

În mesajul în care Bolojan a ripostat la acuzații, liderul liberalilor a subliniat că doar PNL va lua decizii privind formațiunea politică, iar hotărârile „nu se iau pe sub masă, oricât de importantă ar fi aceasta”.

„Totodată, nu s-a pus problema să tranzacționez pentru mine sau pentru vreo altă persoană vreo funcție, în schimbul unui acord care nu a fost vreodată în discuție. De la începutul acestei crize, declanșate pentru distrugerea PNL, ar fi trebuit să înțelegem măcar cât de scurte sunt picioarele minciunii. Ca și ale trădării, de altfel”, a mai precizat Bolojan.