Consiliul European va dezbate joi și vineri despre extinderea UE și despre pregătirile pentru apărare, în contextul incursiunilor unor drone în spațiul aerian al UE, inclusiv prăbușirea uneia în România, transmite MEDIAFAX.
Liderii europeni vor discuta joi și vineri la Bruxelles despre competitivitate, bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2028-2034, Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, migrație și droguri.
- articolul continuă mai jos -
Liderii îl vor asculta pe președintele Zelenski care va vorbi despre cele mai recente evoluții din Ucraina. „Abordarea noastră pe două flancuri – sprijinirea Ucrainei și creșterea presiunii asupra Rusiei – dă roade”, a declarat António Costa, președintele Consiliului European.
În ceea ce privește extinderea UE, liderii vor discuta deschiderea primului grup tematic de capitole în cadrul negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova.







