Un tânăr de 18 ani şi-a pierdut viaţa miercuri într-un accident de trăsură în Central Park, New York, a confirmat poliţia pentru AFP, într-un context de polemici legate de această atracţie turistică, transmite Agerpres.
Adolescentul de 18 ani a suferit „răni grave” în accidentul petrecut în cursul după-amiezii.
El a fost transportat la spital, unde ulterior a fost declarat decesul, a precizat poliţia. Circumstanţele exacte ale dramei sunt „în curs de investigare”, au indicat forţele de ordine.
- articolul continuă mai jos -
Înregistrări video difuzate de presa locală arată o trăsură albă care se răstoarnă în timp ce pare să lovească o alta. Calul s-a speriat şi a luat-o la fugă în timp ce vizitiul coborâse din trăsură, au adăugat aceste instituţii media.






