În acordul dintre Statele Unite şi Iran este prevăzut un fond privat de 300 de miliarde de dolari pentru investiţii în economia iraniană, a afirmat marţi o sursă a agenţiei de știri Reuters informată direct despre înţelegere, transmite Agerpres.
Sub rezerva anonimatului – deoarece planul nu a fost încă anunţat oficial nici la Washington, nici la Teheran – sursa respectivă a precizat că fondul ar urma să stimuleze ambele părţi să semneze un acord final pentru încheierea războiului.
- articolul continuă mai jos -
Despre existenţa fondului s-au mai vehiculat informaţii în presă, dar Reuters dezvăluie pentru prima dată că mai mult de jumătate din sumă este deja angajată, iar întreaga finanţare este asigurată de sectorul privat. Noul fond este un vehicul pentru investiţii, nu un program de reconstrucţie sau despăgubiri, şi nu va include nicio sumă din partea unor guverne şi niciun împrumut nerambursabil. Banii provin de la companii din SUA, din ţări arabe din Golf, din Asia, America de Sud şi Africa. Sunt vizate domenii cum ar fi cel energetic, logistica, producţia şi transportul.
Un oficial iranian de rang înalt a declarat agenţiei Reuters că Teheranul urmărea iniţial să obţină 400 de miliarde de dolari ca despăgubiri pentru daunele produse de război, însă Washingtonul a refuzat să asigure suma.










