Friedrich Merz, Donald Trump și Giorgia Meloni la summitul G7 de la Evian Foto: ABACAPRESS, Abaca Press / Alamy / Profimedia

Premierul italian Giorgia Meloni şi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, au avut o întâlnire de „clarificare” în marja cinei de luni seara a liderilor participanţi la summitul G7 de la Evian, potrivit unor surse citate marţi de ANSA, preluată de Agerpres.

Sursele citate de agenţia italiană de presă au spus că a fost vorba de „un schimb util de opinii” şi că vor exista alte oportunităţi de dialog între cei doi lideri pe parcursul summitului.

Totodată, au menţionat că premierul italian a reiterat principiul conform căruia unitatea occidentală este „absolut necesară în acest moment de mare criză internaţională”, iar ambele părţi au căzut de acord asupra acestui lucru.

Georgia Meloni a avut o relaţie de prietenie cu Donald Trump, şi a fost singurul lider european invitat la ceremonia sa de învestire ca preşedinte al SUA anul trecut, până la declanşarea războiului americano-israelian împotriva Iranului.