Noul drum, cu o lungime de 217 m, va face legătura între Aleea Teișani și breteaua de la Șoseaua de Centură, în dreptul Podului Hobanat, și va traversa calea ferată. Informațiile în articol.

Dezvoltatorul imobiliar al cartierului Greenfield, din nordul Bucureștiului, a anunțat că va investi 2,5 milioane euro pentru construcția drumului, terenul fiind în proprietatea sa.

Dezvoltatorul susține că îl face în 6 luni

„Am semnat autorizația pentru „Acces 2”: o cale reală spre DN1 și Centură. 217 metri de drum, carosabil de 7 metri, trotuare pe ambele părți, benzi de viraj și o trecere peste calea ferată, care leagă Aleea Teișani de strada Horia, Cloșca și Crișan. Dosarul complet fusese depus pe 27 mai. Drumul va fi plătit integral de dezvoltator, așa cum se cuvine”, a anunțat primarul Sectorului 1, George Tuță.

Lucrările vor dura 6 luni, de la momentul începerii, a anunțat dezvoltatorul imobiliar.