Liderii UDMR se reunesc în această dimineață, într-o ședință a Consiliului Permanent, pentru a decide dacă susțin un guvern condus de liberalul Adrian Veștea. Între timp, PNL a anunțat clar că nu va susţine Guvernul Veştea și i-a dat ultimatum acestuia să-și depună mandatul până astăzi, la ora 10.00.
Ședința UDMR începe la ora 10.30.
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a declarat luni dimineață la Parlament că decizia formațiunii nu va depinde doar de prezența UDMR în Guvern, ci și de programul de guvernare.
Surse politice au declarat pentru HotNews că decizia va fi luată și în funcție de cât de repede consideră liderii UDMR că România are nevoie de Guvern.
Ei ar putea vota Guvernul Veștea fără să facă parte din el, spun aceleași surse.












