În România, am putea vedea o ieftinire a carburanților sub 9 lei peste două săptămâni, ca urmare a acordului anunțat duminică pentru încheierea războiului cu Iranul și redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Experții din domeniu spun însă că prețurile ar putea depăși din nou acest prag, după o lună. Cum explică?

„Acesta nu este un acord de pace, ci un memorandum care nu are valoare juridică și cuprinde o serie de intenții în care s-au stabilit anumite direcții de acțiune. Nefiind un acord de pace, există riscul ca unele prevederi să nu fie finale. Așadar nu e nici pe departe ceva cert”, a declarat, pentru HotNews, președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță.

„Acum consumăm țiței scos din rezerve”

Potrivit acestuia, una dintre cele mai importante prevederi vizează deschiderea Strâmtorii Ormuz, care va însemna intrarea pe piață a unei cantități suplimentare de țiței.

„Acum consumăm țiței scos din rezerve. Va dura o perioadă, peste 2 săptămâni, să apară actele de sistare a scoaterii din rezerve, apoi sistarea efectivă și, încet-încet, vom vedea efectul noilor cantități”, a mai spus el.