Adrian Veștea, noul om de paie scos de Nicușor Dan și PSD din dulapul cu recuzită prăfuită, și-a developat statura politică duminică în direct pe toate tv-urile. E un politician sub-mediocru, cu apucături ghiolbănești, cu evidentă precaritate în gândire și exprimare, cu educație aproximativă la o particulară desființată, incapabil să dezvolte proiecte mai vaste decât organizarea unui șpriț la grătar cu tovarășii. Mai grav, e acuzat de un fost comandant militar că a împiedicat dezvoltarea infrastructurii bazei NATO de la Cincu, care apără România.

- articolul continuă mai jos -

Veștea e o nouă culme a contra-selecției în politică, o jignire adusă de președintele Dan cetățenilor. Există o singură explicație pentru nominalizarea lui: tentativa violentă a președintelui de a prelua controlul asupra PNL și a guvernului, după modelul lui Klaus Iohannis cu Florin Cîțu. Și cu Ciucă. E deja un pattern. Ceva sau cineva îi contaminează cu aceeași idee proastă pe toți locatarii de la Cotroceni.

Adrian Veștea e prototipul perfect al trădătorului politic. E un personaj aproape caragialesc. Întrebat de moderatori de ce nu l-a anunțat timp de patru zile pe șeful său de partid, Ilie Bolojan, că președintele Nicușor Dan i-a propus să fie premier, a bălmăjit ceva despre ”treburile urgente” pe care le avea. E o lipsă de loialitate îngrijorătoare față de partidul său, față de șeful și colegii săi, pe care i-a pus într-o situație jenantă. Ce loialitate față de interesul public îi poți pretinde unui astfel de personaj când ajunge în funcția de premier?