Numărul acestora se încadrează între 10500 și 13000, arată un studiu publicat în 2025 de Institutul de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (ICAS), cu „un nivel de încredere de 95%”, conform declarațiilor Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor de la acel moment, Mircea Fechet.
Studiul a fost însă criticat de ONG-ul World Wild Fund for Nature (WWF România), care argumenta că metodologia și rezultatele lui pot fi puse la îndoială. Ei au declarat că „colectarea de probe pentru un astfel de studiu genetic, ar trebui realizată pe parcursul a câteva luni, maxim un sezon. Însă probele au început să fie colectate începând cu anul 2022”.
- articolul continuă mai jos -
Jurnalista Diana Iancu, cea care a scris analiza, a mai semnalat o neconcordanță statistică: din cele 8000 de probe analizate până în 2023, eu fost identificați 3000 de urși unici, ceea ce implica, până la finalul studiului, pe parcursul căruia au fost analizate 24000 de proba, o creștere a ratei de descoprire a exemplarelor, contrar legilor statistice. În aprilie 2025, WWF România a cerut explicații Guvernului cu privire la acestea.
Problema nu este că există, ci că ajung în oraș, printre oameni








