Israelul a decis că nu se va retrage din sudul Libanului ca parte a noului acord dintre Statele Unite și Iran, în ciuda cerințelor formulate de Teheran. Deși detaliile pactului nu au fost prezentate oficial de către premierul Benjamin Netanyahu, o sursă din cadrul armatei (IDF) a confirmat că Israelul este dispus să oprească atacurile pe întreg teritoriul Libanului, cu condiția ca Hezbollah să respecte strict armistițul, conform unor surse citate de The Jerusalem Post.

- articolul continuă mai jos -

Premierul pakistanez, Shehbaz Sharif, a declarat că ambele părți au agreat o „încetare imediată și permanentă a operațiunilor militare pe toate fronturile”, menționând explicit includerea Libanului în acest acord. Totuși, la nivel oficial, liderii israelieni s-au limitat la a declara că nu vor tolera niciun fel de foc îndreptat asupra teritoriului lor, fără a confirma direct termenii negociați între Washington și Teheran.

Chiar înainte de finalizarea acordului, duminică, forțele israeliene au lovit districtul Dahiyeh din Beirut, ca răspuns la atacurile Hezbollah. Atacul a fost criticat public de președintele american Donald Trump, care a afirmat pe rețelele sociale că astfel de acțiuni nu ar fi trebuit să aibă loc într-un moment atât de critic pentru procesul de pace. Trump a recunoscut dreptul Israelului la autoapărare, dar a descris amenințarea vizată de acest ultim atac ca fiind „mică și lipsită de semnificație” în raport cu semnarea acordului.