Generalul în rezervă Dorin Toma, fost comandant al Comandamentului Diviziei Multinaţionale Sud-Est a NATO, îl acuză pe Adrian Veștea că, atât în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, cât și ca ministru al Dezvoltării, a blocat proiectele pentru infrastructura din zona poligonului Cincu. „Prin lipsa totală de interes a unor astfel de personaje care au avut în mână și autoritatea, și fondurile necesare, autoritățile române sabotează, în fapt, efortul colectiv de implementare a planurilor NATO și a celor naționale”, afirmă generalul Dorin Toma, într-o ieșire rară a unui militar de acest rang.
- articolul continuă mai jos -
După declanșarea de către Rusia a războiului din Ucraina, baza militară de la Cincu a devenit un important punct strategic militar pentru România și NATO. Aici staționează în principal trupe din cadrul Grupului de Luptă NATO din România, inclusiv tehnică militară adusă de acestea. Cei mai numeroși sunt militarii francezi, peste 1.000, la care se adaugă câteva sute de militari spanioli și belgieni. Poligonul de la Cincu este folosit pentru exerciții militare majore. În perioada desfășurării aplicațiilor tactice, mii de militari din diverse state aliate sunt prezenți la Cincu. Însă infrastructura pentru accesul militarilor și mai ales a tehnicii militare aici este în stare deplorabilă. Și, în ciuda proiectelor și a insistențelor aliaților, exasperați de situație, au trecut ani de zile fără ca aceasta să fie adusă la un standard minim funcțional. Abia în vara lui 2025 circulația pe „podul NATO” de la Voila a fost deschisă.







