Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, susține că nominalizarea lui Adrian Veștea ca prim ministru de către Nicușor Dan fără consultarea liberalilor crează un precedent periculos pentru democrația românească.

„Dincolo de toate celelalte aspecte, există o problemă de principiu care nu poate fi ignorată. Nominalizarea pentru funcția de prim-ministru a unui prim-vicepreședinte de partid, în absența unei consultări reale și prealabile atât cu partidul din care acesta face parte, cât și cu formațiunile politice chemate să susțină viitoarea guvernare, creează un precedent periculos pentru democrația românească.

- articolul continuă mai jos -

Nu este vorba despre persoana desemnată și nici despre partidul care se află astăzi în această situație. Este vorba despre respectarea autonomiei partidelor politice și despre evitarea oricărei aparențe de ingerință în viața lor internă.

În egală măsură, este vorba despre respectarea unui mecanism democratic bazat pe dialog, negociere și echilibru între instituțiile statului și forțele politice reprezentate în Parlament.