Festivalul Cireşelor de Iunie şi Festivalul Plăcintelor Braşovene cu preparate tradiţionale sunt organizate, în acest weekend, în parcurile Pantelimon şi IOR din capitală, transmite Agerpres.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 3 au scris, vineri, pe Facebook, că Festivalul Cireşelor de Iunie are loc, de vineri până duminică, în Parcul Pantelimon, de unde vizitatorii vor putea cumpăra cireşe proaspete şi produse tradiţionale, iar în program se mai regăsesc dansuri populare şi muzică live. La eveniment este şi un parc de distracţii pentru copii, cu atracţii, jocuri, animaţie şi surprize pentru cei mici.
- articolul continuă mai jos -
Festivalul Plăcintelor Braşovene se desfăşoară, în Parcul IOR, zona Bisericii Maramureşene, de vineri până duminică, de unde vizitatorii pot achiziţiona plăcinte rumenite cu brânză şi mărar, caşcaval, brânză dulce şi stafide sau gem de vişine, plus kurtoş proaspăt copt, langoşi, clătite, miere de la producători, fructe de sezon şi grătar cu preparate tradiţionale.
De asemenea, sâmbătă, în Parcul Titan, va avea loc evenimentul Picnic în Familie. Gimnasta Larisa Iordache îi aşteaptă pe cei interesaţi la o zi plină de mişcare şi voie bună, cu gimnastică, tenis de masă, provocări sportive şi distracţie pentru toată familia. Intrarea este liberă la toate evenimentele.






