Protestele din Belfast. Credit line: Henry NICHOLLS / AFP / Profimedia

Ministerul Afacerilor Externe (Externe) a anunţat, vineri, că a asigurat asistenţă unui număr de 41 de cetăţeni români afectaţi de violenţele din Irlanda de Nord şi a emis 15 titluri de călătorie în vederea revenirii în România, în general pentru minori.

Potrivit ministerului, de la izbucnirea protestelor au fost gestionate 11 solicitări de asistență consulară care au vizat 41 de cetățeni români, dintre care 17 minori, precum și un cetățean al Uniunii Europene, membru de familie al unui român.

„Protestele din Irlanda de Nord au generat şi riscuri privind siguranţa cetăţenilor români şi suntem în legătură directă cu autorităţile care gestionează situaţia. Apreciem buna colaborare şi apelurile responsabile la calm ale reprezentanţilor şi autorităţilor. De la declanşarea crizei şi până în prezent, MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, menţine legătura cu comunitatea de români şi cu autorităţile, atât cele locale, cât şi ministerele de linie”, a transmis, vineri, ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, conform News.ro.

Potrivit acesteia, asigurarea unui climat de securitate în zonă a fost prioritatea transmisă de către misiunea diplomatică a României, inclusiv în contextul în care în mediul online au circulat liste cu adrese la care locuiesc cetăţeni străini, inclusiv din zone cu comunităţi româneşti.