USR decide vineri dacă va vota pentru învestirea Guvernului Tomac, însă consultările din filiale au arătat o poziție aproape unanimă – aceea de a nu susține noul Executiv, au spus pentru HotNews surse din partid. Liderii partidului își păstrează linia similară cu cea a liberalilor, care au decis că nu vor susține un Guvern perceput ca „paravan” pentru PSD.

Comitetul Politic al USR se reunește de la ora 17:00. Din acest for fac parte membrii Biroului Național, adică conducerea restrânsă a partidului, miniștrii, parlamentarii, europarlamentarii, președinții filialelor și primarii cu cele mai multe voturi obținute la ultimele alegeri, potrivit statutului partidului.

Cu câteva ore înainte de ședință, premierul desemnat Eugen Tomac a trimis către USR lista de miniștri. Dar pe listă nu se regăsesc actualii miniștri ai USR, așa cum a cerut Dominic Fritz, imediat după desemnarea lui Tomac.

Ședința Comitetului Politic este mai degrabă o formalitate pentru că luni la USR a existat o ședință informală în care liderii și-au păstrat aceeași linie – aceea că un guvern tehnocrat nu e potrivit pentru acest moment.

Apoi, au început consultările în filiale partidului, iar membrii s-au exprimat aproape unanim împotriva unui vot „pentru” Guvernul Tomac, chiar dacă au mai existat discuții între Dominic Fritz și premierul desemnat în ultima săptămână, au spus pentru HotNews surse din USR.