Complexului Energetic Oltenia, producătorul a peste 95% din lignitul României și unul dintre cel mai importanți actori în actualul mix al sistemului energetic național, are o pondere de peste o zecime din producția națională de energie, are o nouă conducere executivă, transmite MEDIAFAX.

Consiliul de Supraveghere al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A. a hotărât, în ședința de vineri, numirea lui Constantin-Cosmin Trufelea în funcția de președinte al Directoratului societății, după ce fostul titular, Iulius Dan Plaveti, a preluat mandatul de președinte al directoratului și Chief Executive Officer (CEO) al Hidroelectrica. În aceeași ședință s-a votat și numirea lui Ion Petroniu în funcția de membru provizoriu al directoratului, se arată într-un comunicat al companiei.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei citate, Constantin-Cosmin Trufelea este absolvent al Facultății de Electromecanică din cadrul Universității din Craiova și are o experiență profesională de aproape 30 de ani în activitatea minieră. Și-a desfășurat activitatea în cadrul exploatărilor miniere din Bazinul Olteniei, ocupând de-a lungul timpului funcții de inginer, șef sector, director de exploatare minieră și șef de unitate minieră de carieră. A coordonat activitatea la Cariera Roșia, una dintre cele mai importante exploatări miniere de lignit din cadrul Complexului Energetic Oltenia și a fost implicat în proiecte de cercetare și dezvoltare în domeniul minier și energetic. Din anul 2023 este membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia.