Echipa ART TU Cluj-Napoca, formată din peste 80 de studenți voluntari ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), a dezvăluit oficial noul lor proiect de suflet: Afia, anunță Cluj24.

Monopostul electric reprezintă vârful de lance al inovației studențești clujene și este pregătit să concureze în prestigioasa serie internațională Formula Student 2026.

- articolul continuă mai jos -

Un salt tehnologic în mai puțin de un an

Construit de la zero într-un timp record, „Afia” aduce îmbunătățiri spectaculoase față de modelul anterior. Cea mai importantă realizare a echipei multidisciplinare este reducerea drastică a greutății: noul vehicul cântărește doar 239 de kilograme, fiind cu peste 40 de kilograme mai ușor decât monopostul de anul trecut.