Proiectul pentru Radisson Blu Mamaia. Sursa foto: Profit.ro

Cumnata lui Radu Mazăre – fost primar al municipiului Constanța, ginerele lui Nicușor Constantinescu – fost președinte al Consiliului Județean Constanța, și asociații lor vor încasa circa 25% din afacerea cu hotelul de 5 stele Radisson Blu, a cărui construcție a fost recent autorizată în stațiunea Mamaia, potrivit surselor Profit.ro.

Compania Building Project & Plans are încheiat o promisiune bilaterală de schimb cu Monarc Mamaia Sunset, care trebuie semnată până la 1 iulie 2028, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

Monarc Mamaia Sunset a primit, recent, autorizație de la Primăria Constanța care prevede construcția pe Bulevardul Mamaia, nr. 549, a unui complex multifuncțional cu o înălțime maximă de 15 etaje, care va cuprinde un hotel de 5 stele Radisson Blu cu 234 de camere și 102 reședințe de marcă, acestea însoțite de un centru SPA, piscine și locuri pentru activități nautice pe lacul Siutghiol, un proiect evaluat de investitor la circa 70 de milioane de euro.

Proiectul se va construi pe un teren de 6.539 de metri pătrați, mărginit pe o parte de lacul Siutghiol și pe alta de Bulevardul Mamaia, teren ce aparține companiei Building Project & Plans.