O femeie din Germania a născut pentru a treia oară un set de gemeni, transmite Agerpres citând DPA. Julia Anja Valentina şi Estephania Lorena Marie, fiicele lui Jasmin Rittner, au venit pe lume în data de 27 mai, au anunţat reprezentanţii spitalului din Furth, un oraş din sudul Germaniei, prin intermediul unui mesaj publicat pe Instagram.
„O dată este ceva special. De două ori este extraordinar. De trei ori la rând este ceva greu de crezut”, au adăugat reprezentanţii spitalului.
- articolul continuă mai jos -
Jasmin Rittner şi soţul ei, Andreas, au devenit părinţii gemenilor Daniel şi Emilio în vara anului 2023 şi ai gemenelor Simone şi Anastasia în anul următor.
Cel de-al treilea set de gemeni nu a reprezentat însă o surpriză pentru Andreas. „Nu m-am gândit deloc că doar un singur copil va veni pe lume”, a declarat el pentru DPA în timpul sarcinii soţiei sale.








