CEO-ul SpaceX, Elon Musk, a prezentat mai multe detalii despre centrele de date planificate de compania sa în spaţiu înainte de o listare la bursă mult aşteptată joi (11 iunie), despre care se aşteaptă să-l transforme în trilionar şi a susţinut că SpaceX îşi propune să ridice în spaţiu un milion de sateliţi pentru centre de date orbitale, necesare dezvoltării inteligenţei artificiale (AI) , transmite joi revista Space.com, citată de Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Într-un nou videoclip de o jumătate de oră, postat pe X luni, 8 iunie, Elon Musk vorbeşte despre direcţia în care doreşte să-şi ducă tehnologia în continuare. Musk a descris lansarea de sateliţi AI, cu „o mulţime de celule solare”, precum şi radiatoare şi legături optice (laser) de mare viteză pentru comunicare. SpaceX se aşteaptă, de asemenea, să lanseze o unitate de producţie axată pe sateliţi AI până la sfârşitul anului viitor, care va „funcţiona la un volum rezonabil”, a spus Musk. „Aşadar, dacă cineva vrea să lucreze la sateliţi AI, acesta va deveni centrul acestui lucru”.
Ideea comună între aceste companii este că spaţiul este necesar pentru a genera capacităţi AI, deoarece centrele de date de pe Pământ rămân fără spaţiu fizic pentru a fi găzduite, precum şi lipsa sprijinului comunităţii din cauza îngrijorărilor legate de consumul semnificativ de energie şi apă de către aceste mari centre de calcul. Provocarea constă în faptul că centrele de date orbitale sunt în mare parte teoretice şi nu sunt demonstrate efectiv prin tehnologia operaţională – cel puţin deocamdată. Dar SpaceX este încrezătoare că poate dezvolta tehnologiile necesare pentru a transforma o constelaţie de centre de date bazate pe inteligenţă artificială în realitate.














