Aproximativ 1.000 de angajați ai serviciilor publice de ambulanță din întreaga țară sunt așteptați să participe joi în fața Ministerului Sănătății, la apelul Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” din România (FNSAR). Sindicaliștii susțin că noul proiect al Legii salarizării ar putea reduce veniturile personalului din sistemul de urgență, transmite MEDIAFAX.

- articolul continuă mai jos -

Protestul a început la ora 09:30 în fața Ministerului Sănătății și urmează să continue în fața Ministerului Muncii. Organizatorii spun că este una dintre cele mai ample acțiuni sindicale din istoria serviciilor publice de ambulanță.

Protest Ministerul Sănătății – serviciile publice de ambulanță organizat de FNSAR.

Principalele nemulțumiri vizează diminuarea sporului de tură, a sporurilor pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus și sărbători legale, a sporului de gardă și a celui acordat pentru condiții deosebit de periculoase. De asemenea, FNSAR susține că noii coeficienți de salarizare nu garantează menținerea actualului nivel al veniturilor pentru o parte importantă a angajaților.