Apărarea independenței judecătorilor

Unanimitate de 8 voturi, dintre care un vot favorabil cu observații

Secția pentru judecători a CSM, 10 iunie 2026

Pentru corecta informare a opiniei publice şi a colegilor magistrați precizez că punctul 15 al hotărârii Secției pentru judecători din 10 iunie 2026 referitor la apărarea independenței judecătorilor a fost adoptat cu unanimitate de 8 voturi, unul dintre acestea fiind vot favorabil cu observații. Acesta din urmă a reprezentat poziția mea.

Votul meu favorabil a privit apărarea independenței judecătorilor, întrucât este incontestabil că au existat, în ultimul an, numeroase atacuri la adresa independenței justiției, iar proiectul de hotărâre supus votului a cuprins, în parte, o sinteză a pozițiilor publice adoptate de Secția pentru judecători cu privire la aceste situații.