India şi-a confirmat intenţia de a întrerupe accesul Pakistanului la apa din râurile care izvorăsc din interiorul graniţelor sale, la un an după ce s-a retras unilateral dintr-un acord de împărţire a apelor, ca represalii pentru un atac atribuit Islamabadului, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

„Este evident, nicio picătură de apă nu va curge (în Pakistan) în următorii ani”, a declarat marţi ministrul indian al Apelor, CR Patil, într-un interviu acordat marţi agenţiei de ştiri ANI.

- articolul continuă mai jos -

„Lucrăm activ la acest lucru”, a adăugat Patil, sub „directiva” prim-ministrului Narendra Modi.

Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe pakistanez a criticat New Delhi pentru două proiecte de dezvoltare în bazinul fluviului Chenab, despre care a spus că ar afecta debitul acestuia în aval.