„Șansele învestiturii unui Guvern Eugen Tomac sunt aproape de zero”, a declarat miercuri senatorul USR Ștefan Pălărie, la RFI. Premierul desemnat a spus anterior că merge până la votul Parlamentului și s-a declarat „încrezător” că votul va fi unul favorabil.
Pentru a fi învestit în funcţia de premier, Eugen Tomac are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, adică 233 de voturi.
Ștefan Pălărie a spus că majoritatea covârșitoare a membrilor USR va respinge Guvernul Tomac, despre care spune că este o propunere „formată din prieteni PSD sau conserve PSD”.
„USR va avea spre finalul acestei săptămâni o decizie formalizată, trecută printr-un Comitet Politic statutar, dar judecând după starea de spirit a colegilor mei, pentru că au avut loc mai multe întâlniri, discuții cu președinții de filiale județene, discuții cu parlamentarii, într-o majoritate covârșitoare și nu spun 80%, ci mai degrabă 99%, colegii din USR nu văd ca fiind o idee bună un Guvern tehnocrat, care să nu aibă niște mecanisme de răspundere politică”, a spus Ștefan Pălărie, la RFI.
„ E un castel de nisip”














