Furtună. Inquam Photos / Alexandru Busca

Meteorologii au emis miercuri dimineață trei alerte cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, valabile începând de astăzi de la prânz și până joi, la ora 21.00.

Prima alertă cod galben de furtuni este valabilă în cursul acestei zile, de la ora 12.00 până la ora 21.00.

Zonele afectate sunt nordul și centrul Munteniei, sudul Moldovei, nordul Dobrogei și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură.

Aici, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.