Premierul desemnat Eugen Tomac a dezmințit, marți seară, „un zvon” care spune că ar urma să-și depună mandatul primit de la Nicușor Dan de a forma un nou guvern, pentru că „”. El se declară în continuare încrezător că va primi votul de învestitură în Parlament.
„Circulă un zvon că mâine aș intenționa să îmi depun mandatul, în urma unei presupuse lipse de sprijin din partea partidelor politice. Este FALS! Mandatul pe care l-am primit cu onoare și responsabilitate de la președintele Nicușor Dan este să formez Guvernul și, bineînțeles, voi duce această procedură până la votul Parlamentului. E calea firească, în concordanță cu principiile pe care le am”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.
Mesajul vine la finalul celei de-a doua zi de discuții cu partidele și afirmă că este încrezător că Executivul său va trece de votul de duminică din Parlament.
„Sunt încrezător, totuși, așa cum am afirmat de fiecare dată după consultări, că votul va fi unul favorabil. Toți cei care trâmbițează ipoteze menite să divizeze nu au niciun temei și fac, așadar, apel la vigilență.
Avem nevoie, mai mult ca oricând, să rămânem uniți și concentrați pe același scop: formarea Guvernului și obținerea votului de învestitură”, a mai spus acesta.














