Elicoptere ale marinei indiene au evacuat luni 24 de marinari de pe un petrolier în flăcări din largul coastelor sultanatului Oman, au anunţat autorităţile indiene, fără a preciza cauzele incendiului, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Incendiul produs pe MT Marivex, o navă sub pavilionul Republicii Palau, în Oceanul Pacific, a fost semnalat la ora locală 13:30 (08:00 GMT), a precizat un responsabil al Ministerului indian al Porturilor.
- articolul continuă mai jos -
„Un incendiu a fost semnalat pe Marivex, la bordul căreia se aflau 24 de marinari indieni (…). Toţi sunt teferi şi nevătămaţi”, a declarat Opesh Kumar Sharma în faţa presei, fără a furniza informaţii privind pagubele suferite de petrolier.
În imaginile difuzate de un sindicat al marinarilor (FSUI) pe reţelele sociale poate fi văzut un bărbat ridicat la bordul unui elicopter de pe puntea navei, de unde iese o coloană groasă de fum negru.










