Un război neobișnuit al declarațiilor a erupt între Israel și Turcia, după ce ministrul de interne de la Ankara a declarat că țara sa va redobândi într-o zi controlul asupra Ierusalimului.

Conflictul a izbucnit după ce Mustafa Çiftçi, ministrul de interne al Turciei, a declarat sâmbătă că Ankara va aduce „eliberarea” Ierusalimului în timpul vieții sale, el promițând restabilirea controlului turcesc asupra orașului sfânt pe care Imperiul Otoman l-a condus timp de sute de ani, relatează Kathimerini și The Times of Israel.

„Așa cum am fost martori la eliberarea Damascului, Alepului și a Karabahului, într-o zi vom fi martori, cu voia lui Allah, și la eliberarea Ierusalimului”, a spus Çiftçi într-un discurs pe care l-a rostit la o conferință a partidului de guvernământ AKP, în orașul Çorum.

Çiftçi a povestit în discursul său cum obișnuia să se roage ca Allah să îi acorde „guvernarea Ierusalimului, chiar și pentru o singură zi”.

„Încă mai cred că Atotputernicul ne va arăta acele zile”, a subliniat el. „La fel ca în trecut, acele pământuri vor fi din nou ale noastre”, a jurat el, adăugând: „Cu voia lui Dumnezeu, vor reveni încă o dată sub suveranitatea și stăpânirea noastră”.