Intervenții de vârf în chirurgia ortopedică oncologică la Oradea | Sursa foto - Medicover
Trei intervenții chirurgicale de înaltă complexitate, realizate cu implanturi personalizate 3D și proteze tumorale, confirmă nivelul de expertiză al echipei multidisciplinare de la Spitalul Pelican Medicover Oradea
Spitalul Pelican Medicover Oradea a fost recent un punct de referință pentru chirurgia ortopedică oncologică din regiune. Trei intervenții chirurgicale de înaltă complexitate au fost realizate pentru pacienți cu tumori osoase maligne și leziuni osoase benign-agresive, în cadrul unui schimb de experiență medicală cu participare națională și internațională.
Intervențiile au fost coordonate de Dr. Adyb-Adrian Khal, din cadrul Secției de Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Pelican Medicover Oradea.
Prezența specialiștilor din Serbia și București confirmă recunoașterea expertizei dezvoltate la Oradea în chirurgia ortopedică oncologică, în reconstrucțiile osoase masive și în utilizarea implanturilor personalizate printate 3D. Spitalul Pelican Medicover Oradea devine astfel un reper regional pentru tratamentul patologiilor musculo-scheletale oncologice complexe.









